←Înapoi la pagina principală

Confidențialitate

Politica de confidențialitate.

Cum prelucrăm datele tale, ce alegeri ai, cât timp ținem fiecare lucru. Fără jargon ascuns.

VERSIUNE 3.0/ÎN VIGOARE 13 MAR 2026

Această Politică de Confidențialitate descrie modul în care deținătorul aplicației PetHive prelucrează datele cu caracter personal atunci când utilizați aplicația mobilă PetHive și/sau landing page-ul disponibil la adresa https://pethive.ro. Prin utilizarea Aplicației sau a Site-ului sunteți de acord cu conținutul acestui document.

PetHive a înțeles amploarea și consecințele stabilite de Regulamentul UE 2016/679 (GDPR) precum și de legislația conexă în domeniu privind protecția datelor cu caracter personal și se angajează să protejeze drepturile și libertățile dumneavoastră și să le prelucreze în condiții de siguranță și în conformitate cu toate obligațiile legale.

Ne rezervăm dreptul de a actualiza și modifica periodic această Politică de Confidențialitate, pentru a reflecta orice modificări ale modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal sau orice modificări ale cerințelor legale. În cazul oricărei astfel de modificări, vom afișa în Aplicație și pe Site versiunea modificată a Politicii, motiv pentru care va rugăm să verificați periodic conținutul acesteia.

01 Definiții

  • „GDPR" înseamnă Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
  • „Date/Date cu caracter personal" înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată").
  • „Prelucrare" înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea, extragerea, utilizarea, divulgarea, ștergerea sau distrugerea.
  • „Politica" înseamnă această Politică de Confidențialitate.
  • „Persoana vizată/Clientul" înseamnă utilizatorul Aplicației și/sau vizitatorul Site-ului ale cărui date cu caracter personal sunt prelucrate de către Operator.
  • „Operatorul/Deținătorul Aplicației/PetHive" este reprezentat de dl. Paul Chelaru, cu datele de contact de la secțiunea „Dispoziții generale".
  • „Persoana împuternicită" înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului.
  • „Destinatar" înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căreia ii sunt divulgate datele cu caracter personal.
  • „Aplicația" reprezintă platforma digitală PetHive, disponibilă prin intermediul unei aplicații mobile, care permite crearea și utilizarea unui Cont și prin intermediul căreia pot fi accesate și utilizate Serviciile.
  • „Anunț" înseamnă o postare publicată de un utilizator în Aplicație (ex. lost/found/adopție), care poate include conținut text, imagini și locație.
  • „Site-ul" înseamnă landing page-ul disponibil la adresa https://pethive.ro.
  • „Contul" înseamnă contul de utilizator creat în Aplicație, necesar pentru utilizarea Serviciilor.
  • „Posterul PDF" înseamnă fișierul PDF generat de utilizatorii aplicației pe baza unui anunț de tip „lost", destinat tipăririi/distribuirii.
  • „Serviciile" reprezintă totalitatea funcționalităților puse la dispoziție prin intermediul Aplicației, constând în principal în posibilitatea de a publica, vizualiza și gestiona anunțuri referitoare la animale pierdute, animale găsite și adopții de animale.

02 Dispoziții generale

PetHive colectează anumite date cu caracter personal în scopul administrării, desfășurării propriilor activități și exercitării obligațiilor legale.

Prin utilizarea Serviciilor oferite de PetHive, confirmați că sunteți de acord să respectați această Politică. Persoana vizată nu are dreptul de a utiliza Aplicația dacă nu a citit și nu a acceptat Politica.

Utilizarea serviciilor unor terți (de ex. Apple/Google pentru autentificare) poate fi supusă termenilor și condițiilor proprii ale acestor terți.

Datele de contact ale deținătorului aplicației: [email protected]

Clienții sunt exclusiv responsabili pentru conținutul publicat în anunțuri și se obligă să publice doar informațiile necesare scopului și să evite includerea de date cu caracter personal ale unor terți sau a unor date excesive.

Principii de baza privind protecția datelor

  • Legalitate, echitate și transparență: datele sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată.
  • Limitarea scopului: datele sunt colectate în scopuri specifice, explicite și legale și nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri.
  • Minimizarea datelor: datele sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar pentru scopurile prelucrării.
  • Exactitate: datele trebuie să fie exacte și, dacă este necesar, actualizate.
  • Restricționarea stocării: datele nu sunt stocate mai mult decât este necesar pentru scopurile prelucrării.
  • Integritate și confidențialitate: datele sunt prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale.
  • Responsabilitate: PetHive este responsabil și poate demonstra conformitatea cu principiile enunțate mai sus.

03 Datele prelucrate și scopurile prelucrării

3.1. Date furnizate la crearea și administrarea Contului

  • Nume și prenume (obligatoriu)
  • Adresa de e-mail (obligatorie pentru cont creat cu e-mail; utilizată și pentru OTP)
  • Parola (pentru cont creat cu e-mail - stocată în formă securizată, nereversibil)
  • Identificatori de autentificare (token/ID) furnizați de Apple/Google, dacă alegeți autentificarea cu aceste servicii

Temei legal: executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).

3.2. Date de contact asociate anunțurilor

Pentru a putea fi contactat(a) cu privire la anunțurile publicate, puteți furniza:

  • Număr de telefon și/sau
  • Adresa de e-mail (inclusiv o adresa diferită de cea din Cont, dacă optați pentru această variantă)

Important: aceste date de contact nu sunt afișate automat în anunț; ele devin vizibile altor utilizatori doar prin acționarea unor butoane dedicate. PetHive recomandă utilizatorilor să publice doar informațiile necesare scopului și să evite includerea de date cu caracter personal ale unor terți sau a unor date excesive.

Temei legal: executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).

3.3. Date de localizare (locație precisă - GPS)

Aplicația poate prelucra locația dvs. precisă (GPS) pentru a permite:

  • setarea și afișarea locației precise a animalului în anunțuri
  • afișarea utilizatorului pe hartă

Persoana vizată își rezervă dreptul de a retrage în orice moment consimțământul dat prin modificarea setărilor dispozitivului mobil, caz în care anumite funcționalități pot deveni indisponibile sau limitate.

Temei legal: consimțământ (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR).

3.4. Conținut generat de utilizatori (anunțuri)

Când publicăți un anunț „lost & found" sau adopție, putem prelucra:

  • fotografii cu animalul
  • descriere și informații despre animal
  • locația precisă a anunțului
  • datele de contact alese pentru a fi afișate

În funcție de conținut, fotografiile și descrierile pot conține sau pot permite identificarea unei persoane. În asemenea situații, Operatorul tratează aceste informații ca date cu caracter personal și le prelucrează conform prezentei Politici.

Temei legal: executarea contractului (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR).

3.5. Date tehnice și de securitate

În scopul funcționării și securității tehnice, pot fi prelucrate:

  • adresa IP
  • informații despre sistemul de operare și versiunea acestuia, modelul și producătorul dispozitivului, versiunea aplicației
  • setările regionale ale dispozitivului (limba, fus orar)
  • identificatori tehnici necesari funcționării Aplicației (identificatori de sesiune)
  • informații privind evenimente tehnice și erori (log-uri de sistem și aplicație, coduri de eroare), măsuri anti-abuz, evenimente de securitate

Temei legal: interes legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR).

3.6. Date de analiză a utilizării Aplicației (events analytics)

Pentru a înțelege modalitatea în care utilizatorii folosesc Aplicația și pentru a îmbunătăți experiența, stabilitatea și funcționalitățile acesteia, Aplicația poate transmite automat înregistrări de utilizare („events") aferente anumitor acțiuni realizate în interfață (de exemplu: accesarea unor ecrane, apăsarea unor butoane, parcurgerea fluxurilor de creare/gestionare anunțuri).

Pot fi prelucrate:

  • denumirea acțiunii urmărite și data/ora înregistrării
  • proprietăți tehnice atașate înregistrărilor (versiunea aplicației, platforma, versiunea sistemului de operare, setările regionale)
  • un identificator intern al utilizatorului (user_id/UUID), asociat Contului
  • proprietăți specifice înregistrărilor (tipul anunțului, pașii parcurși, parametri de căutare/filtrare)

În Aplicație, acest mecanism nu utilizează cookies și nu este folosit în scopuri de marketing sau profilare publicitară.

Pe Site, aceleași înregistrări sunt colectate fără cookies, în memoria paginii, pentru toți vizitatorii: fiecare vizită este tratată ca una nouă și nu se salvează nimic pe dispozitiv. Se înregistrează și canalul prin care a ajuns vizitatorul (de exemplu, codul QR de pe un afiș sau un link distribuit din Aplicație), fără date care să identifice persoana. Doar dacă vizitatorul își dă acordul pentru cookies de analiză (secțiunea 12), aceste înregistrări sunt legate între vizite și pot include înregistrări ale sesiunii, în care toate câmpurile de formular și datele de contact din anunțuri sunt ascunse.

Furnizor: PostHog, cu stocare în Uniunea Europeană.

Temei legal: interes legitim (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR) pentru înregistrările fără cookies; consimțământ (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR) pentru cookies de analiză și înregistrările sesiunii.

3.7. Date colectate prin formularul de înscriere pe lista de așteptare (Waiting List)

În măsura în care pe Site este disponibil un formular de tip „Waiting List", persoanele interesate pot introduce adresa lor de e-mail pentru a fi informate la momentul lansării Aplicației. PetHive va utiliza adresele de e-mail furnizate exclusiv în scopul transmiterii unei notificări punctuale privind lansarea Aplicației.

Temei legal: consimțământul persoanei vizate (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR), exprimat prin acțiunea de înscriere (opt-in). Persoana vizată își poate retrage consimțământul oricând, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate anterior retragerii.

04 Posterul PDF

  • La cererea utilizatorului, Aplicația permite generarea unui Poster PDF pentru Anunțurile de tip „lost" sau „found", pe baza informațiilor din Anunț. Posterul poate include fotografia, descrierea și datele de contact selectate.
  • Posterul poate fi generat și descărcat doar de către utilizatorul care a creat Anunțul. Acesta este stocat într-un mediu cloud Google.
  • Posterul este șters la ștergerea Anunțului sau la finalizarea ștergerii Contului (după expirarea perioadei de 30 de zile de la cerere), oricare dintre cele două evenimente intervine primul.

05 Exportul datelor („Download your data")

  • Operatorul pune la dispoziția utilizatorilor un mecanism de export al datelor, accesibil din Cont prin butonul „Download your Data".
  • Fișierul rezultat va fi stocat în Google Cloud pentru 7 (șapte) zile de la momentul generării, după care va fi șters automat.
  • Fișierul rezultat va fi accesibil doar utilizatorului autentificat pentru care a fost generat.

06 Ștergerea contului

La solicitarea utilizatorului, ștergerea Contului este programată la 30 (treizeci) de zile de la data cererii și poate fi anulată în această perioadă. Dacă solicitarea nu este anulată, la expirarea celor 30 de zile Operatorul va șterge datele asociate Contului, cu excepția situațiilor în care păstrarea unor informații este necesară pentru respectarea unei obligații legale ori pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept.

Operatorul poate dispune ștergerea automată a Conturilor care nu au înregistrat nicio activitate pentru o perioadă de cel puțin 2 (doi) ani („Conturi inactive"). În sensul acestei clauze, „activitate" include, cu titlu exemplificativ, autentificarea în Aplicație, publicarea/actualizarea/ștergerea unui Anunț, generarea unui Poster PDF ori generarea unui Export de date.

07 Distribuirea datelor

Operatorul păstrează confidențialitatea datelor cu caracter personal și nu le divulga către terți, cu excepția cazurilor de mai jos:

7.1. Către alți utilizatori ai Aplicației

  • Anumite informații din Anunț (conținutul public și locația) pot fi vizibile altor utilizatori, potrivit naturii Serviciilor.
  • Datele de contact (telefon/e-mail) sunt accesibile altor utilizatori numai dacă aceștia apasă butoanele dedicate și numai în măsura în care dumneavoastră ați furnizat aceste date.

7.2. Către persoane împuternicite (furnizori)

Operatorul poate utiliza furnizori pentru operarea Aplicației și furnizarea Serviciilor, inclusiv:

  • infrastructură și stocare cloud (inclusiv Google Cloud pentru Poster PDF și Export)
  • furnizori de e-mail pentru OTP și/sau pentru transmiterea notificării de lansare (Waiting List)
  • furnizori de mentenanță tehnică
  • furnizori de servicii de analiză a utilizării Aplicației, găzduiți în UE

Acești furnizori prelucrează datele exclusiv în baza instrucțiunilor Operatorului și în condiții de confidențialitate și securitate adecvate.

7.3. Către autorități publice/instanțe

Datele pot fi divulgate atunci când Operatorul are o obligație legală sau atunci când divulgarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept.

08 Transfer de date în afara UE

Prin utilizarea unor furnizori precum Apple, Google și/sau a infrastructurii cloud, este posibil ca anumite date să fie transferate sau accesate din afara Spațiului Economic European (SEE). În astfel de situații, Operatorul se va asigura că transferurile sunt realizate în conformitate cu cerințele GDPR, prin mecanisme legale adecvate (decizii de adecvare, clauze contractuale standard și/sau măsuri suplimentare, după caz).

09 Perioada de păstrare a datelor

  • Datele de Cont: se păstrează pe durata existenței Contului și maximum 2 (doi) ani de la data ultimei activități înregistrate, după care Contul poate fi șters automat.
  • Anunțuri și conținut: se păstrează până la ștergerea Anunțului de către utilizator sau până la finalizarea ștergerii Contului.
  • Poster PDF: se păstrează până la ștergerea Anunțului sau până la finalizarea ștergerii Contului, oricare din cele două evenimente intervine primul.
  • Export date: se păstrează 7 zile de la generare, după care este șters automat.
  • Lista de așteptare (Waiting List): se păstrează până la transmiterea notificării de lansare, după care este ștearsă.
  • Date de analiză a utilizării (events analytics): se păstrează până la 12 luni de la înregistrare, după care sunt șterse ori anonimizate.
  • Log-uri tehnice și de securitate: se păstrează pe perioade limitate, proporționale scopului (securitate/diagnostic).

10 Drepturile dumneavoastră (GDPR)

În conformitate cu GDPR, aveți următoarele drepturi:

  • Dreptul de acces: puteți solicita o copie a datelor personale pe care le deținem despre dumneavoastră.
  • Dreptul la rectificare: puteți solicita corectarea datelor inexacte.
  • Dreptul la ștergere: puteți solicita ștergerea datelor dumneavoastră.
  • Dreptul la portabilitatea datelor: puteți solicita datele într-un format care poate fi citit automat.
  • Dreptul la opoziție: va puteți opune prelucrării datelor dumneavoastră.
  • Dreptul la restricționarea prelucrării: puteți solicita restricționarea prelucrării în anumite situații.
  • Dreptul de a retrage consimțământul: acolo unde prelucrarea se bazează pe consimțământ, il puteți retrage oricând, fără a afecta legalitatea prelucrărilor anterioare.
  • Dreptul de a depune plângere: puteți depune o plângere la ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal).

Pentru exercitarea acestor drepturi, va rugăm să ne contactați la: [email protected]

11 Securitatea datelor

Operatorul a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate, precum:

  • controlul accesului și principiul „need-to-know"
  • mecanisme de autentificare și autorizare pentru accesarea Contului
  • măsuri de securitate la nivel de infrastructură și stocare cloud
  • jurnalizare (logging) și monitorizare tehnică pentru detectarea erorilor și a accesului neautorizat
  • măsuri de protecție împotriva abuzurilor (rate limiting, validări, monitorizare evenimente suspecte)
  • proceduri interne pentru gestionarea solicitărilor persoanelor vizate (acces/ștergere/export)

În cazul unei breșe de securitate susceptibile să genereze un risc pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, Operatorul va notifica ANSPDCP și, dacă este cazul, persoanele vizate, în termenele și condițiile prevăzute de GDPR.

12 Marketing direct și cookies

La prima vizită, Site-ul îți cere acordul pentru cookies. Poți accepta, refuza sau alege pe categorii, iar alegerea se poate schimba oricând din linkul „Setări cookies" din subsolul Site-ului. Refuzul nu limitează folosirea Site-ului.

  • Necesare (fără acord): păstrarea alegerii tale privind cookies (pethive_consent, în memoria browserului, până o schimbi) și a preferințelor de afișare; protecția Site-ului împotriva roboților (cf_clearance, Cloudflare, până la 1 an).
  • Analiză (doar cu acord): identificatorul PostHog (ph_*, cookie și memoria browserului, până la 1 an), care leagă vizitele între ele; înregistrări ale sesiunii și hărți de click, cu toate câmpurile și datele de contact ascunse. Scop: să înțelegem ce pagini ajută și unde se blochează vizitatorii. La retragerea acordului, aceste date se șterg din browser.
  • Marketing (doar cu acord): pixelii Meta, Google Ads și TikTok, folosiți numai pe perioada unor campanii plătite, pentru a măsura rezultatele reclamelor. În prezent nu rulăm astfel de campanii, iar acești pixeli nu se încarcă.

În Aplicația mobilă nu există cookies. Pentru a afla dacă reclamele noastre pentru Aplicație aduc oameni care o folosesc, Aplicația transmite către Google (Firebase Analytics, Google Ads) doar câteva evenimente: instalarea, crearea contului, publicarea unui anunț și rezolvarea lui, fără nume, telefon, email sau conținutul anunțului. Până la acordul tău, aceste evenimente sunt transmise fără identificatori; cu acordul tău (întrebat o singură dată în Aplicație, modificabil din Setări → „Măsurarea reclamelor"), se folosește și identificatorul aplicației Firebase. Nu folosim identificatorul de publicitate al dispozitivului și nu activăm reclame personalizate. Temei legal: consimțământ (art. 6 alin. (1) lit. a GDPR).

Operatorul nu vinde date și nu efectuează profilare publicitară.

Formularul de înscriere pe lista de așteptare (Waiting List) are ca unic scop transmiterea unei notificări punctuale la lansarea Aplicației și nu reprezintă un newsletter recurent.

13 Dispoziții finale

Prezenta Politica se aplică de la data publicării ei în Aplicație și/sau pe Site și rămâne în vigoare până la înlocuirea ei cu o versiune actualizată.

Dacă, pe parcursul dezvoltării produsului, Operatorul va fi preluat/înlocuit de o entitate juridică (de exemplu, un SRL), Politica va fi actualizată corespunzător, iar utilizatorii vor fi informați prin mail, înainte ca schimbarea să producă efecte.

În măsura în care anumite prevederi ale prezentei Politici devin neconforme cu o dispoziție legală imperativă, acele prevederi vor fi înlocuite de drept cu dispoziția legală aplicabilă, fără a afecta valabilitatea celorlalte prevederi.

Colofon

Versiune

3.0

În vigoare

13 mar 2026

Ultima revizuire

13 mar 2026